Incepe primavara SuperBlog!

Incepe primavara SuperBlog 2017 si nu putem rata ocazia de a ne incerca muschii din greu lucrati de la ultima participare.

Competitia nu e simpla, nici grea, dar cred ca da dependenta. 

Multe din probele concursului ne pot pune in dificultate prin constrangerile date de cerinte, dar speram sa reusim sa dam inainte, poate pana la final.

Mult succes tuturor participantilor!

Sa inceapa petrecerea! Participam la SpringSuperblog 2017!

Cum semnalăm prosperitatea prin îmbrăcăminte?

Sursa; Answear . Instagram

Suntem, aparent, cea mai inteligentă specie de pe pământ şi cu toate acestea, constructele noastre mentale colective sunt foarte rigide şi inerţiale. Astăzi vă povestesc despre semnificaţia veşmintelor, dar există numeroase alte domenii în care ne demonstrăm limitele gândirii.

Dar să începem cu începtul. Cu toţii suntem de acord că există două tipuri de realităţi, sau adevăruri. Primul tip ar fi, cel obiectiv, în care putem referenţia un fapt sau o stare de fapt ce poate fi constatată faptic, prin utilizarea simţurilor noastre sau a unor instrumente de măsurare ştiinţifică. Spre exemplu, existenţa unui munte sau a unui fenomen meteorologic. Al doi-lea tip este cel subiectiv, în care ne folosim capacitatea de a raţiona pentru a determina starea mediului înconjurător sau optiunile de acţiune care ne stau la dispoziţie. Spre exemplu, "animalele domestice îmbunătăţesc calitatea vieţii oamenilor" este o constatare subiectivă a unei realităţi.

Totuşi, în afara acestor două realităţi, mai există una, denumită realitatea intersubiectivă. Acest tip de realitate nu are legătură nici cu simţurile noastre şi nici cu raţionamentele logice, ci reprezintă convenţii sociale pe care ni le însuşim şi pe care hotărâm să le considerăm realităţi pentru că toţi ceilalţi le consideră la rândul lor. Să ne imaginăm, spre exemplu, că bancnotele nu ar mai fi considerate ca având valoare şi nu le-am mai putea schimba pentru a procura resursele necesare. Valoarea lor intrinsecă este nulă, iar singura lor utilitate este conferită de conotaţia intrasubiectivă pe care o deţin în baza unor convenţii sociale. Acelaşi lucru poate fi constatat în cazul sistemelor politice, al religiilor sau al drepturilor fundamentale ale omlui.  În toate aceste cazuri, pecetluim un fapt ca fiind real sau imaginar, adevărat sau fals, pe baza unor reguli arhetipale  în care am fost iniţiaţi odată cu integrarea în societăţile umane prin educaţie şi achiziţia limbajului.

Toate aceste convenţii sociale sunt menite să simplifice şi să clarifice realitatea socială prea eterogenă pentru a fi înţeleasă în fiecare moment prin raţionament logic. Practic, utilizăm realitatea intersubiectivă pentru a ne crea scurtături spre a înţelege mediul înconjurător, iar acesta este, după cum probabil realizaţi deja, şi cazul hainelor.

Hainele şi accesoriile au fost mereu folosite pentru a transmite mesaje sociale şi a crea realităţi intersubiective. Femeile poartă fustă iar bărbaţii pantalon; femeia poartă toc, bărbaţii nu; clasa muncitoare poartă haine simple şi comode, în culori închise sau şterse (gulere albastre - blue collar) aristocraţia şi, mai apoi, clasa de mijloc (white collar) poartă materiale preţioase, croite pentru a flata fizionomia fiecăruia, în culori deschise. Fiecare profesie îşi construia proprii săi indicatori de status pentru a se distinge şi evidenţia în aglomerările urbane apărute ca urmare a revoluţiei industriale. În sistemul juridic s-a introdus roba şi peruca, în sistemul financiar s-a introdus costmul, în domeniul artelor s-a optat pentru frac, etc. Prezervarea status-ului era o chestiune de onoare şi o cheie pentru dezvoltarea profesiei.

Astăzi însă, ne schimbăm profesiile mult mai des decât înaintaşii noştri, constrângerile vestimentare ne deranjează şi hainele sunt utilizate pentru a transmite mult mai mult decât ceea ce muncim. Urmărim să ne distingem personalitatea, să ne bine-dispunem şi să ieşim în evidenţă prin vestimentaţie. Faptul că avem la dispoziţie o industrie a modei înfloritoare şi omniprezentă modifică raportul nostru cu îmbrăcămintea. Industria modei fabrică mereu înţelesuri intersubiective pentru a ne determina să ne îmbrăcăm. De asemenea, noile tehnologii au făcut ca materialele textile să fie mult mai variate şi mai accesibile decât în trecut. Totuşi, o constantă foarte importantă animă alegerile vestimentare ale oamenilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. Tuturor ne place să emanăm prosperitate şi bogăţie prin hainele pe care le purtăm.

Aşadar, dacă înţelegem cum au evoluat convenţiile sociale privitoare la îmbrăcăminte, vom înţelege care trebuie să fie alegerile noastre vestimentare pentru a atinge scopul principal, semnalarea statusului social. Mai mult decât semnalarea, numeroase studii au demonstrat că oamenii îmbrăcaţi bine au mai mult succes în profesie şi se simt mai siguri pe abilităţle lor. Aşadar, care sunt cele 5 reguli pe baza cărora să ne construim o garderobă care să transmită şi să determine prosperitate?

1. Alege hainele croite în detrimentul flanelurilor, tricoturilor sau jerse-urilor. Pe lângă faptul că acest tip de haine îţi va sublinia linia corpului, te va obliga să menţii o postură dreaptă şi va face apel la concepţia veche conform căreia doar persoanele înstărite îşi permiteau să poarte haine croite pe dimensiunile corpului lor. Aşadar, evită cordoanele, şireturile, şi optează pentru sacouri, paltoane sau rochii cu pense şi tăieturi corecte.

2. Îmbracă haine deschise la culoare. Aceleaşi reminiscenţe culturale fac ca, oamenii din medii sociale mai dezavantajate să nu opteze pentru stofe deschise pentru că acestea se uzează mai repede şi trebuie înlocuite. Evident, acum nu mai este cazul, însă, o cămaşă albă sau bleu deschis îţi vor da mereu o notă aristocratică.

3. Alege ţesături naturale. În ciuda faptului că hainele sunt peste tot şi din ce în ce mai accesibile şi mai diverse, esăturile naturale sunt mai rare şi mai scumpe. Dacă doreşti să emani bogăţie, procură-ţi haine din bumbac, mătase, in, cânepă, lână.

4. Accesoriile preţioase sunt calea cea mai uşoară de a striga că eşti bogat, deoarece mărcile de lux investesc sume uriaşe în construirea unor realităţi intrasubective în mod artificial prin campanii de marketing. Astfel, un ceas de brand sau o geantă de la o anumită casă franţuzească vor transmite instantaneu ideea de prosperitate. Dacă totuşi doreşti să obţii acelaşi efect fără a cădea în capcana aceasta, investeşte în bijuterii lucrate minuţios care ţi se potrivesc, încalţă pantofi cu toc foarte bine îngrijiţi şi adoptă un stil clasic în cazul genţilor. De asemenea, pălăriile sunt un accesoriu accesibil şi foarte util în a părea mai sofisticată.

5. Orice haină arată de 10 ori mai bine dacă eşti coafată. Da, tot o scurtătură mentală dar care funcţionează de fiecare dată. Un păr îngrijit, coafat, denotă stăpânire şi respect de sine, mediu de viaţă confortabil şi relaxare, toate atribute înalte pe care vrem să le transmitem celor din jur.

Iată trei look-uri pentru care aş opta eu atunci când vreau să transmit un mesaj pozitiv cu privire la statutul meu social. Găsiţi toate aceste ţinute pe site-ul Answear.

Însă, piesa de rezistenţă pentru a mă face cu adevărat să dau o notă de lux oricărei ţinute din sezonul friguros este acest palton Misguided, combinat cu o cravată roşie şi tocuri.

Evident, depinde de motivaţia fiecărui om, însă pentru mine, ca pentru mulţi, puterea este un afrodiyiac, iar hainele au această abilitate de a ne conferi putere, dacă înţelegem semnificaţiile sociale ale alegerilor noastre. Totul este percepţie şi atitudine. Vă doresc tuturor să începeţi să vă îmbrăcaţi pentru a avea succes şi a impresiona. 

Acest articol a fost înscris în cometiţia Superblog 2016.

Aliens ... cu cont de Facebook

Îmi pierdeam mult timp în fiecare zi pentru a mă ţine informat, dar asta pur și simplu mi-a scăpat. Spusese Papa, spusese NASA, spuseseră mulți, inclusiv președintele Obama; printre rânduri, evident, aș fi putut să pricep și să mă pregătesc. Acum, au venit și ne e frică tuturor.

Sunt oameni care nu au mai ieșit din casă în cele două săptămâni de când au apărut. Vecinul meu, Rareș, a albit, tot! Eu am crezut mereu că e cel mai stăpân pe el dintre toți cunoscuții mei. Iar acum, de câte ori vorbesc cu el, izbucnește în plâns.

Soția lui, este o sfântă, un munte de înțelepciune şi maturitate. Spune că brusc ne-am transformat cu toții în niște copii neajutorați și că, în afară de o mare schimbare de perspectivă, totul este la fel. Și are dreptate. De ce ar fi ceva diferit?

Totuși, din ziua aceea ne-am pierdut orice umbră de jenă unii fată de ceilalți. Suntem 24 familii în bloc şi am blocat ușa de la intrarea în scară cu 5 rânduri de lacăte și niște frigidere culcate pe orizontal şi stivuite unele peste altele. Mergem la cumpărături cu rândul, bărbații din familie, în fiecare zi dis-de-dimineață, câte doi, și câteodată noaptea, fără să aprindem farurile de la mașină. Încă mai sunt alimente în super-market-uri, însă e mereu coadă, totul e aruncat pe jos. Sunt prea puține vânzătoare, majoritatea nu au mai venit la muncă din ziua aceea. Apa este cam puțină, toată lumea își face provizii.

În rest, suntem cu ochii pe televizor și internet. Se pare că unele guverne au reușit să-i contacteze; întâlnire de gradul trei, așa cum se mai spune în ”limbajul de specialitate”. Numai că spre deosebire de filmul cu același nume, acum nu prea au putut să se înțeleagă. Evident, foloseau metode de comunicare diferite. Noi tot îndrugam cuvinte ce ni se par clare și pline de sens, iar ei scoteau niște sunete ciudate, ce seamănă mai mult cu niște pocnituri sau trosnituri. S-au tot întâlnit de câteva ori dar, nici un progres în a ne înțelege. Totuși, un lucru se contura, anume că s-ar putea să nu fie ostili.

Într-un sfârşit, realizând gravitatea problemei, autoritățile au început să caute rapid metode de comunicare, recurgând la orice mijloace posibile. In România, s-a organizat un concurs național de idei. După o luptă strânsă între un profesor universitar de latină și dacă veche (ce susținea că ei pot înțelege aceste limbi), o gospodină clarvăzătoare (ce susținea că poate vorbi cu ei în vis) și un student la Politehnică, acesta din urmă a câștigat. El a dezvoltat o aplicație pentru mobil, prin care se puteau selecta diferite mesaje, fiind generate automat un set de imagini ce prezentau vizual ce trebuia transmis. De exemplu pentru salut era afișată o siluetă extraterestră ce balansa un tentacul stânga dreapta.

La prima întâlnire a autorităților cu extratereștrii, aceștia au luat cu ei un telefon cu aplicația instalată. La întâlnire nu au mai folosit salutul clasic, ci pe cel din aplicație. Extratereștrii au atins telefonul și au început să se joace cu el, exprimând un fel de entuziasm. După vreo 10 minute, au redat mesajul de la revedere din aplicație, au luat telefonul și au plecat. Ai noștri au rămas înmărmuriți. Nu știau ce să creadă. Au plecat și ei, așteptând următoarea mutare.

După câteva zile extratereștrii au revenit. Aveau 2 telefoane mobile, originalul și o clonă. Originalul era intact, nimic modificat. Clona arăta identic la exterior, dar sistemul de operare afișa tot felul de simboluri ciudate. O aplicație se deschidea iar oamenii au putut observa o siluetă umană care făcea semnul salutului. Extratereștrii pricepuseră modul de comunicare inițiat de oameni și adaptaseră metoda, pentru a o putea folosi și ei. Aplicația lor avea peste 2000 de mesaje ce puteau fi transmise prin intermediul imaginilor cu siluete umane dar și extraterestre, în funcție de destinatarul mesajului. Din imagine în imagine am aflat că învățaseră mult despre modul nostru de viață. Au deprins tehnologia noastră, fiind în mod special fascinați de Internet. S-a tot comunicat în acea zi timp de o oră, după care aceștia au plecat. Am priceput însă că nu sunt ostili și că au venit să ne  transmită un mesaj important, dar încă mai avem de lucru la aplicație până a ne putea înțelege. Au mai transmis că vor reveni în 2 zile cu câteva update-uri la aplicație. Guvernanții au fost foarte mulțumiți de rezultat. Au transmis știrea și altor guverne din lume, transmițând că urmează să pună la dispoziția tuturor, în câteva zile, aplicația actualizată.

În zilele următoare, au venit cu aplicația actualizate. Acum puteai scrie sau vorbi, iar aplicația reda mesajul în limbajul selectat. Ei au și încărcat aplicația în magazinele virtuale Apple și Samsung, ca să o putem descărca. Foloseau deja foarte bine Internetul și își creaseră un cont de Facebook pentru a ține legătura cu noi.

Cât despre mesajul pe care voiau să-l transmită, era vorba de pericolul în care se află planeta noastră. Încălzirea globală datorată poluării excesive urmau să afecteze grav planeta, în următorii ani. Copii noștri nu ar mai fi apucat să trăiască mult, iar rasa noastră ar fi dispărut. Anunțul acesta a fost făcut printr-un clip video, postat pe contul lor de Facebook.

Acum, după plecarea lor, omenirea încearcă din răsputeri să remedieze situația planetei. Încă mai ținem legătura cu ei prin contul de Facebook, iar venirea lor a creat un val de mișcări sociale la nivel planetar.

În cinematografe rulează thriller-ul SF ”Arrival”. Un film excelent, cu Amy Adams în rolul principal, ce încearcă să prezinte un alt fel de scenariu la situația descrisă mai sus. În film, oamenii, nu au avut norocul nostru (providenţialul student la Politehnică) și încearcă alte mijloace de comunicare cu extratereștrii. Să sperăm că vor reuși, dar pentru a afla asta trebuie să mergem să vedem filmul. Va rula la cinema din 11 noiembrie 2016 iar trailer-ul îl găsiți aici. Vizionare plăcută!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Un pas în căutarea fericirii

Eram destul de grasă acum ceva ani. Aveam 75 de kg si doar 1,70 m înălțime.  Nu mi-era foarte bine cu mine, nu mă plăceam prea mult. Mi se părea că am dimensiuni prea mari pentru vârsta mea și că toată lumea mă judeca și mă arăta cu degetul. Eram încă studentă, aveam un stil de viață haotic, nu mâncam la ore fixe, iar când o făceam de obicei mâncam prostii: covrigei, eugenii, biscuiți, ciocolată. Beam foarte multă cola și dormeam puțin. La asta se mai adăuga și stresul vieții de student, iar rezultatul, era oarecum previzibil.  

Fără să-mi dau seama, de-a lungul facultății am acumulat ceva kilograme. Însă, cele câteva kilograme, în timp s-au adunat și au devenit multe, lucru ce-mi transformase viața într-un mic calvar.
Nu prea mai socializam, ieșeam rar în oraș, mă concentram mai mult pe învățat. Mama era bucuroasă gândindu-se că are o fată așa serioasă. Se tot lăuda la vecine ce cuminte și serioasă sunt și cum stau eu în casă până și în week-end ca să învăț. Dar eu, de câte ori auzeam acest discurs, mă deprimam nespus. Știam, oarecum cauza stării mele deplorabile, dar eram blocată la nivel psihologic. Pur și simplu nu găseam puterea să ies din impas.

Vremea a trecut, facultatea am terminat-o cu brio și ulterior, m-am și  angajat pe un post de contabil într-o multinațională. Viața nu este ușoară într-o astfel de companie. Sunt mulți oameni capabili, inteligenți dar și multe prejudecăți. Mă ducea capul, chiar foarte bine (probabil datorită multelor ore petrecute învățând în timpul facultății), dar nu prea mă încadram în peisaj. Deși făceam treabă bună, colegii nu prea mă agreau. Nu aveam prieteni iar viața mea se rezuma doar la drumurile dintre serviciu și casă, precum și cele câteva filme pe care le vedeam în week-end.

Într-o zi, la birou, o colegă sărbătorea schimbarea jobului.  Urma să plece în altă multinațională, pe o funcție mai bine plătită. Era o tipă pe care mai tot timpul am admirat-o. Înaltă, elegantă, bine proporționată și foarte profi. Chiar îmi spuneam de multe ori ce bine ar fi fost să fiu și eu așa. Ei bine ea pleca și adusese câteva atenții culinare pentru viitorii foști colegi. Nu eram singura ce o admira, așa că se strânsese ceva lume la mica petrecere. Eu, ca de obicei, mi-am zis că n-are rost să-mi supralicitez prezența dezagreabilă pe acolo, așa că am trecut discret pe lângă ea la un moment dat, i-am urat succes și apoi m-am retras liniștită. Petrecerea a mai continuat un pic după program, dau eu am plecat acasă.

A doua zi, la sosirea la birou, găsesc o carte lângă tastatură: ”Dieta Montignac”. Nici o semnătură pe ea sau vreo dedicație, dar când deschid laptop-ul văd un mail, de la colega ce tocmai plecase, care spunea așa: ”Am fost și eu la fel ca tine, iar cartea aceasta m-a ajutat enorm. Încearcă, poate vei reuși și tu. Mult succes!”. Am rămas înmărmurită. Nu m-am așteptat la așa ceva din partea unei persoane cu care aproape că nu am vorbit în toți anii în care am fost colege. Dintr-o dată m-am simțit mult mai încrezătoare și mai puternică. Parcă eram altă persoană. Am simțit o nevoie stringentă de a-mi schimba viața și de a slăbi. În zilele următoare, am citit cartea pe nerăsuflate și am început să aplic dieta pe loc. Dieta propusă de Montignac avea o regulă generală (renunțarea pe cât posibil la glucide și separarea acestora în mese distincte) și 2 faze de aplicare (cea de slăbire și cea de menținere). Am început cu faza de slăbire evident, care mi-a luat aproximativ 7 Luni.

Am renunțat la multe tipuri de alimente nocive, în special la cele ce conțineau zahăr. Am început să mănânc supe, multe legume, precum și alte alimente ce conțineau în special lipide și proteine. Dieta era oarecum pretențioasă. Nu întotdeauna găseam  alimentele necesare pentru a prepara rețetele propuse. Dar împinsă de voința aceea nebănuită, ce mi-a fost insuflată odată cu primirea cărții, am căutat și am găsit și sursele necesare. Mergeam des la piață, acolo unde găseam fructe și legume proaspete și găsisem câteva magazine speciale ce aveau tot felul de produse sănătoase care respectau regulile rețetei. SanoVita era preferatul meu. Avea produse pe bază de soia, diverse tipuri de semințe, cereale și chiar paste integrale din ovăz sau secară, pe care le putem mânca în faza I a rețetei.

În primele 7 luni am slăbit 10 kg. Eram pur și simplu uimită de rezultat. Văzând că merge treaba, m-am ambiționat și mai mult și am mers mai departe. Am trecut la faza a doua, de menținere. Acum aveam voie să mănânc mai multe tipuri de alimente, iar SanoVita a continuat să mă ajute. Masa de glucide o aveam dimineața, unde de obicei serveam iaurt cu musli, fructe sau nuci. La prânz mâncam,  de obicei, ceva carne la grătar cu orez brun, sau alte legume gătite, alături de salate cu cât mai multe legume proaspete. În week-end-uri îmi permiteam și ceva dulciuri preparate acasă, cu zahăr brun. Îmi puteam prepara mese delicioase, din produsele pe care de obicei le comandam online, de pe site-ul SanoVita.

După încă 9 luni deja viața mi se schimbase radical. În total pierdusem 15 kg, eram fericită, sănătoasă și mult mai apreciată.

În ziua de azi sunt căsătorită, am 1 copil și duc o viață foarte fericită și echilibrată. Sunt încă la faza a doua a dietei, cea de menținere. Este o fază ce trebuie menținută toată viața și nu am de gând să mă las bătută. Alimentele cele mai importante pentru dieta mea și a familiei le cumpăr tot de pe SanoVita, care s-a dovedit a fi o sursă perfectă de sănătate în toți acești ani.

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2016. 

Vacanţa noastră de iarnă

Iarna acesta am hotărât să ne petrecem toate cele 3 săptămâni de vacanţă într-un mod în care ne dorim de cca. 10 ani, de când a început nebunia. Soţul meu are o funcţie, să îi spunem"de răspundere", într-o organizaţie internaţională iar eu şi fiul nostru de 16 ani îl sprijinim în toate, încă de la început.  Promit că am să vă povestesc pe larg despre viaţa alături de un om "important" într-o postare viitoare, însă astăzi vă povestesc despre viaţa noastră de vacanţă. Măcar cea planificată, niciodată nu ştim ce se poate ivi...

În vacanţă, omul important, cu tâmplele cărunte, mereu ascuns sub ochelari, cămăşi albe şi noduri de cravată, răsare parcă ar fi un ghiocel de sub o plapumă de zăpadă groasă şi devine din nou uman, vulnerabil, hazliu şi, poate cel mai important, prezent. 

Am avut 6 luni foarte agitate, cu zboruri lungi în fiecare săptămână, cu mutat de case de două ori, cu o mică criză de sănătate şi cu o vacanţă de vară întreruptă brusc după doar 3 zile. 

Iarna asta am închiriat o casă în Moeciu de Sus, foarte aproape de pădure şi cu o vedere nemaipomenită peste Valea Popii. Vom sta acolo fără să facem, aşa cum am făcut în fiecare an,  turul ţării să ne vizităm familia şi prietenii la finalul caruia eram mereu prea obosiţi. De data aceasta, vor veni ei la noi, fiecare în câte o săptămână, iar noi vom avea câteva zile de relaxare între fiecare vizită. Ne-am propus să nu depunem mari eforturi anul acesta. Vom avea un localnic care va găti pentru noi specialităţi din carne şi ne va aproviziona cu produse locale. Serviciile de menaj vor fi incluse, aşa că noi ne vom delecta cu aer proaspăt, drumeţii în pădure, ski, săniuş şi timp de calitate petrecut în faţa şemineului cu cei dragi. Dar cel mai important, nu vom avea acces la INTERNET. Asta este într-adevăr o provocare!

Dar, cum rolul meu în familie este de a transforma orice lucru obişnuit  în ceva memorabil şi pentru că mă aştept, mai ales din partea adolescentului "miop", la câteva crize de deconectare, am hotărât să facem un "reading challenge" la care vom participa eu, soţul şi fiul meu, şi cine mai vrea, evident. Am ales trei cărţi minunate, pentru fiecare câte una, pe care le vom citi în cele trei săptămâni şi despre care vom discuta în fiecare seară. Pentru băiat am ales o poveste de dragoste, cu niţel iz SF, şi abia aştept să atingem subiectul tabu al erotismului, atracţiei fizice şi iubirii profunde. Evident, am să fac pe moderatorul, aşa că am să citesc toate cele trei cărţi, pentru a putea să disecăm cât mai multe faţete ale poveştilor.

Nici soţul meu, în ciuda succesului lui în carieră, nu excelează la capitolul auto-exprimării sau al analizei critice, aşa că şi el va avea mult de câştigat. Cu el nu este prima dată când fac exerciţiul ăsta, dar de cele mai multe ori citim şi dezbatem non-ficţiune, cărţi din lista "best-seller" a New York Times, cărţi pe care le cititm pentru a fi "in the know" şi nu pentru a ne delecta.

De data aceasta, cartea va fi răsfăţ, plăcere, sentiment. Eu am să joc avocatul diavolului, am să anim discuţiile cu opinii radicale şi ipoteze false. Dar pentru ca jocul să funcţioneze, am ales trei din marea de cărţi disponibile pe site-ul editurii RAO. Oamenii ăştia au preţuri prea mici la volume nemuritoare care nu pot lipsi din nicio bibliotecă de oameni serioşi (aşa ca noi ;))

Ce cărţi am ales?

Pentru P. (puberul familiei) am ales o carte din secţiunea "Tineri" de dragoste adolescentină presărată cu drame, emoţii intense şi subiecte tabu, numai bune pentru a ne deschide şi a ne apropia la căldura focului. M. Anjelais este o autoare de 20 ani care scrie "Fluturi striviţi" cu simplitatea şi candoarea unei adolescente, ceea ce va face poveste foarte credibilă pentru băiatul meu. Vreau ca această carte să îl zdruncine puţin, să îi expună şi altfel de trăiri decât cele pe care şi le imaginează. Vreau să îl ajut să deschidem subiectul romantismului, dar si al relaţiilor dintre eroii romanului şi părinţ; să discutăm despre violenţă şi luciditate, dar să încercăm, prin puterea exemplului, să îi dictăm puncte de vedere mai puţin vehemente, mai puţin critice şi mai nuanţate, pentru că aşa ne dorim noi ca el să devină.
Ah, era să uit, am de gând să îi sădesc şi o sămânţă de idee aruncată "într-o doară". Am să îl întreb dacă, citind această carte, a fost inspirat să scrie şi el una ...

Pentru soţul meu am ales laureatul cu Nobel,  Herman Hesse, "Jocul cu Mărgele de sticlă" (secţiunea Clasic). Este o carte pe care nu am apucat să o citesc încă, dar am de gând să o fac înainte de vacanţa noastră. Este cartea ultimă a lui Herman Hesse, şi mulţi spun că cea mai bună, iar acest detaliu ne-a vândut-o atât mie cât şi soţului meu.  Mai presus de toate, cartea este un "bildungsroman" cu care D. se va identifica foarte uşor, o poveste plină de semnificaţie şi metafore, scrisă într-un cadru incert, undeva în viitor, într-o provincie din Europa centrală pe nume Castalia. Totul se petrece în jurul personajului Joseph Knecht şi a unui joc cu mărgele de sticlă al căror reguli sunt expuse fracţionat şi aluziv. Knecht hotărăşte să se alăture unui Ordin creat în jurul acestui joc mistic, şi se dezvoltă pentru a ajunge la rangul de Magister Ludi (Maestru al Jocului). Abia aştept să dezbatem metaforele şi înţelesurile din această capodoperă. Abia aştept!!!

Cartea mea este o auto-provocare şi o luptă cu propriile temeri. Am ales un thriller (îl găsiţi pe site în secţiunea Thriller) pentru că mereu aleg să fug de partea întunecată, mistică a lumii, pe care o găsesc deconcertantă şi înfricoşătoare. Tot aceeaşi carte am ales-o din curiozitatea de a vedea dacă într-adevăr, Eugen Ovidiu Chirovici este un scriitor pe atât de bun pe cât este de aclamat în România, sau este doar lăudat de frăţia din care face parte. Cartea se numeşte "Pulbere neagră" şi este o poveste sumbră despre moarte, diavol şi întuneric. Pe aceasta nu pot să spun că o aştept, însă aştept cu nerăbdare discuţiile în care am să pot să analizez, împreună cu băieţii mei curajoşi, ce mă înspăimântă de fapt la propriii mei demoni.

Abia aştept serile înfrigurate, în care toată familia citeşte, se aude doar trosnetul focului din şemineu, vântul viscolind zăpada şi câinii lătrând în depărtare. Vreau să uităm de Trump, Brexit, Alepo, încălzirea globală şi să visăm la lumi mai înălţătoare şi mai profunde, să ne gândim la idealuri, la frici şi la viaţă. Vreau să vorbim aprins pe subiecte pretenţioase, să strcurăm ironii, să facem comparaţii şi să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii la interior.

.....

Later edit:

Vacanţa noastră s-a petrecut şi a fost mai mult decât am putut să îmi imaginez. Am avut mai puţini oaspeţi decât ne aşteptam, dar asta ne-a dat mai mult timp de citit şi mâncat placinte calde cu brânză de la doamna Iana. Puştiul nostru scrie deja al doi-lea capitol din cartea lui despre scuabi şi nazarieni (nu mă întrebaţi ce sunt pentru că nici eu nu ştiu). Soţului meu i-a plăcut enorm cartea lui Hesse şi ne înebuneşte cu un citat din ea:

"Suntem un val care curge pentru a umple orice formă întâlneşte în cale".

Iar eu, eu am descoperit în Eugen Ovidiu Chirovici un autor nemaipomenit, sunt deja la a doua carte a lui şi îi urmăresc cu înfocare website-ul.

A fost o vacanţă înfiorător de benefică, pentru toţi trei. Abia aşteptăm următorul "reading challenge".

Am făcut un pact să facem asta cel puţin o dată pe an.


Acest articol a fost înscris în competiţia SuperBlog 2016.

Surse Foto: Unsplash.com şi Raobooks.com

Revoluția blugilor…

sursa: Vice.com

Blugii nu au fost întotdeauna la îndemâna oricui. Pe vremea regimului comunist, blugii erau o țoală de lux. Nu se vindeau în țară, trebuia să apelezi la diverse pile ca sa-i aduci. Fie marinari, sau alte categorii profesionale ce plecau des pe afară, fie studenți, sau bișnițarii de prin piețe care aveau metodele lor de a face rost de ei.  

În acele vremuri orice purtător de blugi era un adevărat zeu. Un fel de idol absolut, admirat și urât în același timp. Nu oricine avea acces la așa ceva. Blugii erau un lux și numai cei cu anumite ”legături” își puteau permite așa ceva. Chiar dacă aveai cumva acces la blugi, prețul lor era de multe ori peste posibilitățile majorității. Se plăteau pe o pereche chiar și 2000 de lei, un salariu întreg în acele vremuri. Îmi aduc aminte ce bani se făceau după revoluție,de bișnițarii ce aduceau blugi contrafăcuți din Turcia. S-au făcut averi din asta.

Cu puțin timp înainte de revoluție eram la liceu, iar din 25 de colegi doar 3 aveau blugi, doi băieți și o fată. Evident, toate fetele era la picioarele celor doi prinți purtători blugi, iar ei profitau din plin de asta. Scoteau fetele în oraș mai des decât ceilalți băieți și asta doar din cauza mult apreciaților blugi. Cred că succesul la fete și invidia celorlalți băieți creștea pe măsură ce blugii erau mai nespălați. Deși acum unii experți în domeniu susțin că blugii nu prea necesită spălare (articol aici), în acea perioadă se făcea exces. Unele perechi rezistau nespălate chiar și câteva luni de purtare zilnică. Spălarea apărea doar în cazuri extreme, în care mirosul devenea insuportabil sau aveau pete deranjante. În rest, cu cât erau mai purtați deveneau mai apreciați. Cei doi colegi ai mei aplicau de zor această tactică. Orice spălare scotea blugii din uz pentru cel puțin o zi, o adevărată tragedie pentru posesor.

Fetele profitau și ele la maxim de moda blugilor. Cele ce își permiteau blugi în anii aceia, erau admirate atât de partea feminină cât și de acea masculină. ”Abuzurile” nu era așa la vedere, ca în cazul băieților, dar blugii aduceau și fetelor sentimente de admirație, precum și invidie din partea colegilor.

Blugii mei Gass

Cumpăratul lor era o adevărată aventura. Fie aveai ceva rude care plecau prin străinătate, fie apelai la bișnițari. În cazul rudelor așteptarea putea dura si câteva luni, dacă erai norocos să-i primești în final. Evident ruda avea multe comenzi și nu întotdeauna reușea să le satisfacă pe toate. De asemenea unele perechi sfârșeau confiscate pe la vamă, doar na și vameșii trebuiau să aibă acces la asemenea luxuri. Tragedii mai apăreau când măsura nu-ți venea, fie pentru că a fost luată greșit, fie pentru că se pierdeau/câștigau câteva kilograme pe timpul așteptării. Cu bișnițarii era altfel. Ei aveau sursele lor de blugi, vindeau perechile la sume exorbitante și de multe ori riscai sa fii păcălit. Așadar, nu era o soluție prea bună.

După revoluție, piața s-a mai deschis dar au apărut falsurile. Se importau masiv din Turcia blugi contrafăcuți, iar românii îi cumpărau pe toți. Literalmente eram un popor ce nu văzusem blugi până atunci , iar bișnițarii profitau la maxim de asta.

Prin ultimii ani de liceu am avut și eu prima pereche de blugi Gass. Erau în mare vogă pe atunci. Îi puteai diferenția clar pe stradă după cusătura dublă din partea exterioară a piciorului. Eram foarte mandră de ei. S-ar putea să fi avut și eu sindromul nespălării blugilor cu lunile, dar ce-mi păsa, eu aveam blugi de firmă și toată lumea mă admira.

Cu timpul treburile s-au mai schimbat. Blugii s-au mai ieftinit, mărcile autentice au început să fie prezente și în România, deși falsuri încă se găsesc pe toate drumurile. Acum practic nu există magazin vestimentar care să nu vândă blugi. De asemenea, oriunde te-ai afla, dacă faci o stânga împrejur, într-un loc public, nu ai cum să nu vezi cel puțin o persoană îmbrăcată în blugi. DENIM este probabil moda cea mai populară de pe planetă, iar unii se pare că folosesc vânzările de blugi ca și indicator economic (vezi aici).

Și mie încă îmi plac blugii. Acum îi cumpăr online, de pe www.answear.ro. Îmi plac blugii LEVI'S de tip SKINNY precum cei de aici. De asemenea port și rochii de jeans, sunt foarte la modă și pline de stil.

În orice caz vremurile s-au schimbat. Revoluția ne-a schimbat și cred ca și blugii ne-au schimbat. Nu pot să zic că acum avem de toate dar cel puțin avem blugi.

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2016. 

Poze si bucurii

Sunt studentă la drept în Constanța. Viața de student este frumoasă dar are și dezavantajele ei. Lipsa banilor este unul dintre acestea. Viața în Constanța este oarecum scumpă, iar părinții nu pot suporta decât cheltuielile esențiale. Așadar, m-am văzut nevoită să muncesc ca să mai câștig un ban în plus.

O activitate care-mi place foarte mult este foto-divertismentul la evenimente. Ce anume fac? Păi, lucrez pentru o companie din Tulcea care deține un echipament denumit PartySnap cu care oamenii se pot distra la petreceri sau evenimente făcând fotografii, sau altfel spus fac fotodivertisment. Mai specific, mă prezint la petreceri cu echipamentul respectiv și asist invitații când aceștia își fac diferite poze în ipostaze hazlii. Echipamentul este capabil să producă tot felul de efecte fotografice prin aplicarea de stickere sau desene pe fotografii. Așadar oamenii sfârșesc prin a avea mustăți sau pălării, sau, dacă setup-ul evenimentului permite, se aduce un panou ce poate servi ca fundal verde în fotografii și se pot aplica astfel fundaluri inedite pe imaginile captate acolo. Fotografiile se pot printa sau expedia direct pe un cont de Facebook setat special pentru eveniment. In fine, o minunăție de echipament, util pentru foarte multe tipuri de evenimente și, după părerea mea, bun și pentru acasă în unele situații.

Ei bine, bănuiesc ca știți și voi cam cum petrec românii, dar eu am să vă povestesc astăzi despre cum petrec românii văzând acest minunat ”device”.

Sunt muuuuulte categorii de petrecăreți, în mare parte determinate și de tipul de eveniment la care participă.

La petrecerile de tip corporate invitații sunt un pic mai rezervați. Probabil prezența șefilor precum și a multor alți colegi necunoscuți nu permit frâu liber imaginației și ieșirilor entuziaste. Dar totuși sunt foarte interesați de PartySnap. Vin, întreabă cum funcționează, își fac poze în grupuri relativ mici și de obicei vor pozele și printate și în format digital. Am avut o surpriză odată când un manager mai în vârstă credea că echipamentul este prezent pentru a realiza o video conferință cu sucursala din București. Cât timp îi explicam despre ce e vorba, l-am imortalizat cu o moacă de nedumerit, poză ce a făcut deliciul serii.

Evenimentele festive sunt un pic mai vesele. Nunțile, botezurile, onomasticele adună întotdeauna oameni ce se cunosc mai bine, rude sau prieteni vechi, care de multe ori lasă temerile deoparte. Cei tineri fac poze în ipostaze haioase, cu mâini sau picioare ridicate prin aer, roșii în obraji, băieți ținând fete în brațe, râzând în gura mare etc. Cei mai mulți vor apoi țigări în gură, mustăți sau pălării uriașe. Cei în vârstă sunt mai rezervați un pic, dar când descoperă avantajele încep ușor să împrăștie vorba la toate cunoștințele, trimițându-i și pe aceștia la poza.

Uneori suntem invitați și prin cluburi la diverse petreceri. Acolo e nebunie totală. Munca devine foarte dificilă din cauza zgomotului infernal. Aici avem parte de pozele cele mai îndrăznețe și nebune. Decolteuri cu mustață, băieți cu berea în mână și rochiță, hipopotami haioși lângă agenți de pază. În club, mulți vin și cer pozele editate în stil ”Thug Life” cu trabuc, pălărie și ochelari negri. Încă nu-l avem disponibil dar lucrăm să-l instalam. Tot aici folosesc intens filtrele de care dispune PartySnap-ul. Mediul întunecat necesită ceva prelucrări ale fotografiilor pentru a corespunde cerințelor de calitate. Mai tot ce fotografiem în club se postează pe Facebook direct.

Serbările și balurile sunt cele mai obositoare dar deosebit de distractive. E plin de copii, mai mici sau mai mari, care la început sunt timizi, dar cum descoperă ce poate face PartySnap-ul îl exploatează la maxim. Acestea sunt petrecerile la care de obicei epuizăm stocul de hârtie fotografică sau cerneală. “funny” am avut la serbarea unei grădinițe. Am reuși să prind grupa mică toată plângând de mama focului. Așadar, ca să dreg situația, i-am plasat pe toți într-o … baltă. J

Copii sunt foarte hazlii, entuziasmați și, de obicei, nu știu când să se oprească. Ei cer cât mai multe fotografii cu toate personajele din desene animate pe care le avem în dotare. Pozele la banchetele școlare se fac de obicei pe un fundal reprezentativ pentru specificul clasei sau grupei respective, cei de la mate-info cer calculatoare, la română îl cer pe Creangă sau Eminescu în poze. O întâmplare

Practic PartySnap-ul se potrivește în multe situații sau tipuri de petreceri. Pur și simplu, tipul acesta de distracţie este diferit şi de calitate. Pentru fiecare tip de eveniment mă pregătesc foarte mult în avans prin căutarea de teme, poze de fundal sau sticker-e potrivite.

In fine, sunt foarte mulțumită de acest job pe care pot să-l fac cu atâta plăcere.  Nu cred că am mai văzut până acum un device care să stârnească atâtea zâmbete și sunt mândră că pot face parte din echipa responsabilă cu partea cea mai haioasă a petrecerilor.

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2016.